„Moko“, arta tatuajului, a fost întotdeauna parte a populaţiei indigene Maori din Noua Zeelandă. Este vorba despre frumuseţe şi apartenenţă şi înseamnă mai mult decât înţeparea pielii. Când primii exploratori europeni au ajuns în Oceanul Pacific, au fost uimiţi de modelele desenate pe feţele şi pe corpurile membrilor triburilor de pe insulele cuprinse între Insula Paştelui (est), Hawaii (nord), Insulele Samoa şi Tonga (vest) şi Aotearoa (sud) (cuvântul Maori pentru Noua Zeelandă). Limbile, valorile şi miturile lor erau asemănătoare. „Tatu“ sau „tatau“ era cuvântul folosit pentru împodobirea pielii prin înţepături, tăieri şi aplicarea culorii. Marinarii din secolul al XVIII – lea au dus cuvântul şi arta tatuajului în emisfera nordică. În antichitate, tatuajul facial Moko în rândul bărbaţilor era considerat semnul maturităţii şi al realizării, a scris Ngahuia Te Awekotuku, eseist şi purtător de cuvânt pentru Maori, pentru BBC. De obicei, feţele bărbaţilor erau marcate de la frunte până la gât, creând un efect de mască prin care se sublinia structura osoasă, estompa sau evidenţia trăsăturile şi confirma virilitatea unui războinic sau înţelepciunea unui orator.
În antichitate, tatuajul facial Moko în rândul bărbaţilor era considerat semnul maturităţii şi al realizării, a scris Ngahuia Te Awekotuku, eseist şi purtător de cuvânt pentru Maori, pentru BBC. De obicei, feţele bărbaţilor erau marcate de la frunte până la gât, creând un efect de mască prin care se sublinia structura osoasă, estompa sau evidenţia trăsăturile şi confirma virilitatea unui războinic sau înţelepciunea unui orator. Fiecare linie atestă curajul bărbatului. Arta de a tatua este un proces dureros şi exigent, iar tehnica Maori este deosebită. Spre deosebire de alte popoare din Oceanul Pacific care foloseau instrumente asemănătoare cu un pieptene ca să introducă cerneala în piele, populaţia Maori utiliza dălţi ascuţite, care tăiau şi săpau modele ridicate pe obraji, frunte, pleoape şi bărbie. Nu există două modele Moko faciale la fel. De obicei sunt realizate diferit pentru fiecare sex. La femei, astfel de podoabe faciale se limitează la frunte, la zona cuprinsă între nări şi buze, bărbie şi se continuă pe gât. Alegerea cea mai comună este modelul de pe bărbie, numit şi kauae, care a persistat pe tot parcursul perioadei coloniale. Femeile Maori au avut întotdeauna tatuaje tradiţionale faciale, în ciuda dezgustului misionarilor, a defăimării coloniale, a privirilor grosolane şi a comentariilor străinilor. Pentru că aceste tatuaje definesc faţa, atrag atenţia asupra ochilor şi a buzelor, iar un artist priceput poate corecta anumite trăsături, oferind astfel doar o iluzie a unei femei frumoase, explică Ngahuia.
Iluzia este sub piele, în cerneală, pentru totdeauna. „Propria-mi piele a fost marcată în urmă cu 50 de ani, într-un ritual auto-provocat, des întâlnit la copiii Maori. Semnele mele au fost o mică săgeată, un omagiu pentru o bandă desenată favorită, şi un mic craniu ce s-a transformat ulterior într-o pată de cerneală, înlăturată mai târziu. Multe astfel de amprente pre-adolescentine s-au şters“, a scris Ngahuia Te Awekotuku pentru BBC. „Cei mai mulţi dintre noi au devenit părinţi, iar responsabilitatea diminuării semnelor de cerneală de pe obraji sau de pe încheieturi a marcat simbolul trecerii de la copilărie la adolescenţă. Unele simboluri reprezintă copiii născuţi, obiectivele atinse, locurile vizitate, amintiri ale oamenilor speciali care au murit. În august 2006, Te Arikinui Dame te Atairangikaahu, cunoscută sub denumirea de Regina Maori, a murit. Poporul ei a fost devastat. Mulţi au vrut să o comemoreze într-un fel special, iar 16 femei au ales să-şi deseneze tatuajul facial tradiţional. „Am fost mândră să fiu una dintre ele“, a declarat Ngahuia Te Awekotuku, specialist în cultura Maori. Arta Moko este, înainte de toate, despre viaţă, frumuseţe, strălucire, iar apariţia ei pe corpurile unor vedete internaţionale, precum Robbie Williams şi Ben Harper nu e deloc surprinzătoare. Este adevărat că de multe ori ridică probleme controversate şi culturale, legate de ignoranţa cu care arta tradiţională este folosită în modă. Trebuie să se ţină cont de faptul că artişti Maori vor să împărtăşească această artă pe corpuri străine. În realitatea este vorba de identitate, de apartenenţă, frumuseţe şi dorinţă.